Totuși trebuie să afirm că nu sunt de acord cu teoria Big Bang-ului, din motive religioase, se poate spune. Am cumpărat și citit cartea din simplul motiv că mi-a fost dată ca temă și am vrut să aleg ceva mai accesibil (Teoria Relativității a lui Einstein mi s-a părut totuși destul de dificilă, după primele 3 pagini). Tind să nu cred în toate teoriile aste și datorită faptului că se pare că se schimbă destul de des ideile, conform cu „noile cercetări”: No evidence of Time before the Big Bang. Asta în condițiile în care se credea într-o ciclicitate a Universului (Big Bang-Big Crunch). Ideea că nu ar fi existat Timpul înainte de acest presupus Big Bang nu mă duce cu gândul decat la un moment decisiv, unde totul a apărut. Eu îi zic Creație. Tu vrei să-i zici Big Bang? Spune-i așa, poate că „Să fie lumină!” s-a materializat într-un Big Bang, o explozie extraordinară în urma căreia a apărut totul. Ideea de bază este, în opinia mea, că acest TOT nu a apărut de la sine, ci prin El.


„Scurtă istorie a timpului: de la Big Bang la găurile negre”

Editura Humanitas, București, 2008

Ovidiu Moraru

Stephen Hawking s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford și un doctorat susținut la Cambridge, Hawking devine titularul catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre și a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spațiul și timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg (Scurtă istorie a timpului, Visul lui Einstein, Universul într-o coajă de nucă), în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală.

Stephen Hawking este probabil cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. Acest lucru este probabil rezultatul recunoașterii publice ca urmare a faptul că un om atât de afectat de o dizabilitate motorie (Hawking a pierdut aproape toate funcțiile motorii ale extremităților și poate „vorbi” ajutat de un sintetizator vocal special proiectat pentru el), poate fi un om de știință desăvarșit.  Parte a faimei lui Hawking este și dorința acestuia de a prezenta marelui public viziunea lui asupra Cosmologiei.

Ceea ce face introducerea lui Hawking în Cosmologie diferită de celelalte, este faptul că este scrisă de un lider în cercetarea Cosmologică. Chiar dacă profesorul Hawking nu a caștigat Premiul Nobel (cel puțin până acum – mai ales pentru că teoriile lui nu au putut fi demonstrate ca fiind adevărate sau false) el, împreună cu prietenii lui, Roger Penrose și Kip Throne, sunt liderii in domeniu.

Hawking se introduce pe sine în povestire, dar niciodată prea intruziv, doar de ajuns  cât să ne aduca aminte că știința este cercetată de oameni ca noi. De exemplu, el scrie:

„Totuși, într-o seară de noiembrie a acelui an, la scurtă vreme după nașterea fiicei mele, Lucy, pe când mă duceam la culcare am început să mă gândesc la găurile negre. Invaliditatea mea face ca această operație să fie un process lent, astfel că aveam destul timp.”

Al treilea capitol al cărții lui Hawking se adresează teoriei generale a relativității a lui Einstein. O consecință uimitoare a acesteia este expansiunea Universului. Noi, oamenii nu putem observa expansiunea, pentru că efectul său asupra noastră nu este semnificativ.

Cel mai interesant capitol este probabil „Găurile negre nu sunt atât de negre” unde Hawking descrie descoperirile care spun că datorită efectelor cuantice, găurile negre pot emite energie și particule.

„Scurtă istorie a timpului” nu conține formule matematice. Hawking a fost avertizat că fiecare ecuație i-ar înjumătăți numărul de cititori și astfel el a evitat toate ecuațiile cu excepția: E=mc2.

„Cineva mi-a spus că fiecare ecuație pe care o includ în carte va înjumătăți vânzările. Prin urmare, am hotărât să nu existe ecuații. Totuși, în cele din urmă, am introdus o ecuație, faimoasa ecuație a lui Einstein, E=mc2. Sper ca aceasta să nu sperie jumătate din cititorii mei potențiali.”

Cartea se închieie cu trei schițe biografice ale unor mari fizicieni: Galileo, Newton și Einstein. În mod justificabil, Hawking il descrie pe Newton: “Isaac Newton nu era un om plăcut”. Ironic, atât Hawking, cât și Newton au avut aceeași funcție: Profesor de Matematică Lucasiană la Universitatea Cambridge.

Cartea s-a vândut în foarte multe exemplare, fiind un bestseller,  cu peste 5 milioane de exemplare vândute. Oare care să fi fost motivul? Cu toate că a încercat să transmită mesajul într-un mod destul de simplu, cartea poate fi destul de dificilă pentru cel neinițiat în știință. De aceea, probabil la capitolul doi majoritatea renunță. Motivul pentru care a avut succes este Hawking însuși. Persoana sa este un fenomen pentru lumea științei și nu numai. În jurul vârstei de 20 ani a fost diagnosticat cu deficiență neuronala, în momentul de față având posibilitatea să-și miște doar ochii și un deget. Cu toate acestea a reușit, prin teoriile sale să zguduie lumea științei și nu numai, el fiind unul din cei care au popularizat idei ca Big Bang sau găuri negre.

Personal, aș recomanda cartea, dacă nu pentru studiu personal, măcar pentru cunoașterea lumii care ne înconjoară, a teoriilor care circulă în știință.