Let it snow, let it snow.

Asta trebuia să cântăm noi de Crăciun, dar din păcate pentru unii, din fericire pentru alții, n-am avut parte de prea multă zăpadă. Totuși „lucrurile vor sta altfel, din nou” (reclama iPhone4). În primul rând, după cum se vede pe harta de mai jos, țara noastră se află între ciclonul Scarlett 1 și anticiclonul Yannick. Asta înseamnă pe scurt: aerul va circula din direcția NV->SE. În acest moment, ora 0:35, acest lucru deja se întamplă. După cum am verificat la mai multe stații meteorologice din țară, vântul bate cu aproximativ 12-14 km/h din direcția N sau NV. Dar asta nu e totul. Nu e nevoie doar de aer rece pentru a avea iarnă. După cum se vede pe hartă, în zona Mării Mediterane s-a dezvoltat depresiunea Scarlett 2, care va aduce cu sine pe continent aer cald, încărcat cu precipitații, după este reprezentat prin acea săgeată albă. În principiu ne putem aștepta la cantități destul de mari de zăpadă, având în vedere că aerul umed va alimenta destul de bine.