Cum se zice.. SPOILER ALERT? Cred ca asa se zice.

Sau cum un film poate distruge o carte. Se pare ca se intampla din nou, o carte frumoasa, citire placuta (initial am vrut sa scriu extraordinara, da' mi-am venit in fire, nu e cazul) a fost distrusa intr-o ecranizare urata de tot. In primul rand nu respecta multe aspecte din carte, dar de-ar fi fost macar atat, si tot era bine. Dar Robert Pattinson se pare ca nu poate depasi fenomenul Twilight. A avut acelasi stil molatec, adormit, plictisitor. Reese Witherspoon a fost draguta, rezonabil, insa nu avea inocenta Marlenei vazuta de Sara Gruen. Apropo de autoare, o portiune dintr-un interviu pentru Writer's Digest:

HAVE YOU THOUGHT ABOUT WHAT ACTORS YOU’D LIKE TO PLAY ANY OF YOUR CHARACTERS?

I do have a very strong vision in my head of how these people look and behave. I’d love to see Scarlett Johansson as Marlena, and Jim Carrey would make a great August. Danny DeVito would make a great Uncle Al.

Si ca tot am ajuns la Unchiul Al, prezenta lui e inexistenta in film, caracterul lui fiind inlocuit de August care astfel e transformat dintr-un schizofrenic, cu momentele lui de baiat de zahar sau acru mai ceva decat lamaia, intr-un conducator despotic si gelos. As putea sa spun ca uneori August cel original imi starnea compasiunea, stiind starea lui, pe cand in film, tot ce-ti doresti e ca el sa dispara cat mai repede din peisaj. Cred ca Jim Carrey ar fi avut abilitatea de a crea un August original, schizofrenic, un personaj care sa starneasca compasiune si sa fie pe placul audientei.

DAR, de-ar fi fost numai atat, si tot mai era bine. Dar toata actiune din film e grabita intr-un hal, de parca ar vrea toata lumea sa-si faca rolu' si sa plece undeva. Nu inteleg care-i graba. Sunt introduse personaje, parca doar de dragul de a fi ca in carte, desi ele spun doua trei replici dupa care dispar si le mai vedem pe la final si atat. (Camel, Grady, chiar si Walter). Si ca tot veni vorba de Walter, cat de tare mi-a placut de el, dar din pacate l-am vazut prea putin in film. Personajul lui ar fi putut fi jucat de piticul din "Urzeala Tronurilor" (idee sugerata de Ema, cu care sunt total de acord). Parca il si vad intrand in pielea lui... Si Rosie? Nici nu e personaj, e doar un simplu animal, plictisitor si lipsit de viata. Un elefant prost, fara sclipire.

Filmul e prost, daca l-as fi vazut fara sa fi citit cartea. Dar citind cartea pot sa spun ca e foarte prost. De fapt a stricat tot ce avea mai bun. A stricat de fapt povestea in sine:

Rosie ii scapa pe cei doi indragostiti de August omorandu-l, fara ca Marlena sa afle vreodata ce s-a intamplat si cine e de fapt responsabil. Sincer sa fiu nu stiu de ce filmul se cheama asa, de vreme ce motivul pentru care cartea se numeste asa nu se regaseste in film. Din pacate nu e primul film care ruineaza o carte, dar macar altele nu o fac cu atat de mare succes.